index

A doua zi fiind joi, preotul din sat a avut de botezat n biseric nite copii. Cnd venea, Tata i fratele I-au ieit n cale i Tata I-a spus :
- Printe, uite ce s-a ntmplat cu fata noastr.
i atunci, m-a chemat popa n biseric i mi-a fcut nite citanii; mi-a pus patrafirul n cap i mi-a citit. Ca la nceput, i la urm mi-o zis c nu-I adevrat, c nu-I nimic adevrat din ce-am spus eu. Dar eu nu am spus dect ceea ce vzusem, din puinul care l vedeam acum altfel.
Cnd eram nc acas i nu apucasem s plec, dup ce Tata gta lucrul, ieeam sara pe prisp cu el i el m ntreba de multe ori :
- Valentino, tu ce mai vezi ?
i vorbeam i de nori, i de ploaie, dar i de baloanele pe care le vedeam n fiece zi. Cnd era vorba de ele, Tata m ntreba :
- Ei, ia zi-mi, pe unde le mai vezi ?
Atunci i spuneam poziia lor, culorile, mrimile lor, ce fceau sau dac urmreau ceva. Seara le
vedeam cum se adun toate, mpreun. Ziua erau amestecate, verzile printre cele albastre, sau galbenele cu cele roii sau cele movulii. Seara ns, se separau ntre ele, toate. Albastrele, dei erau de nuane felurite, mai nchise sau mai deschise, iar unele mai frumoase i mai strlucitoare, toate cele care erau pe albastru se strngeau la un loc. i cele verzi, la fel se adunau cu cele verzi ale lor, de parc le punea cineva cu mna. i i spuneam lui Tata :
- Uite, acum vine acela albastru mai nchis i altele albastru mai deschis, i altele cu tot felul de albastru i se adun; i verzile fac la fel.
- Da, unde se adun ?
- Se aeaz mai nti unele lng altele, iar apoi se urc n sus, sus de tot nu unde erau norii, ci mult mai sus. i acolo rmn toate, de arc stau i plutesc.
A doua zi Tata mi spunea :
- Hai, ia-le pe fir i urmrete-le i spune-mi pe unde sunt, da s nu uii de ele ce-or face, c disear te ntreb iar
ns lucruri de astea, de mirare pentru alii, mi s-au tot ntmplat acas. C, dac Mama i cu fraii mai mari mergeau la lucru i dup aceea se duceau s adune buruieni pentru porc sau cu vaca pe vale, eu rmneam acas doar cu Tata.
n toiul verii, n toat ziua Tata m ntreba :
- Valentina, uite acuma ppuoiul ar trebui s lege. Oare o s plou ?
Atunci, eu m aezam aa, ca un ru btut n pmnt, i m fixam cu gndul uitndu-m n sus, n naltul cerului. Chiar dac nu vedeam lumina zilei, parc era ns o putere care mi arta. i., deasupra cerului, pe care nainte cnd vedeam l tiam fie senin, fie cu nor, acum eu vedeam altceva : era un fel de cea deas, fcut din nite balonae mici, mici de tot, ca nite punctulee tare mici, care se vedeau aa, ca o ap mare. i venea un curent care le ducea n partea cealalt i nu le lsa s vin n partea noastr. Atunci, eu i rspundeam lui Tata :
- Nu, Tat, mai sunt attea zile pn o s vin ploaia la noi, c n-o las, e un curent pe sus care n-o las.
ntr-o var cu uscciune mare, o ieit printele Isail cu tot satul i cu icoane n cmp i o citit acolo ceasuri ntregi ca s vin ploaia. Cnd s-or ntors spre cas, iac vine printele la noi la poart i l strig pe Tata :
- Gheorghe, ia ad pe fata ceea care nu vede i-I neam de-a lui Topor! Cnd spune ea c o s plou, c azi am fcut toat ziua slujb pentru ploaie, acolo n cmp ?
El o zis aa pentru c pe mine aa m porecleau n sat, c s neam de-a lui Topor, c tiam cnd o s plou i cnd o s fie vreme bun.
i cum era mari ziua aceea, dup ce am fost adus de Tata i-am rspuns :
- Printe, toat ziua m-am gndit i eu la asta i uite, mai sunt attea zile de ateptat - i i-am artat degetele, numrnd pe ele. Smbt o s vin norii din partea ceea i pe pdure, acolo la apus o s plou cu ploaie curat.
i aa a fost. De aceea, oamenii mirai, au vzut c e ceva cu mine, da unii m-or socotit c a fi un lucru al Satanei, c prea tiam s prevd vremea dinainte.