Tata a fost cojocar și în toată viața lui a tot cusut bonde, căciuli, mesade la toate satele dimprejur. Singurul venit în casă, pentru părinți și pentru cei treisprezece copii, era cel cîștigat de Tata. Din acesta ne ținea pe toți. După ce am orbit, eu fiind bolnavă că nu mai vedeam, Tata rămânea tot timpul cu mine acasă. Fiindcă nu a mai putut să mă ducă la spital, că nu ajungeau banii, mă ținea pe lângă casă. De la școală, după câteva zile, când or auzit că eu sunt oarbă, toți colegii mei or venit la mine împreună cu învățătorul. Eu, atunci, încă nu știam ce-I cu mine; nu știam ce înseamnă să fii orb și ce se va întâmpla cu mine. Așteptam într-una să văd din nou și să merg iar la școală. Tata, fiind mai bătrân și bolnav, nu putea să meargă la munca din câmp. Odată trecută iarna, rămânând mereu acasă, după ce mâncam ceva, mă lua în fiecare dimineață ș mă ducea în grădină, cel mai adesea sub un păr. Grădina noastră era mare și cu mulți copaci, ca o livadă. Dar mă ducea când sub un copac, când sub altul și îmi dădea ceva de lucru acolo : să desfac păpușoi, să dezghioc fasole, să fac și eu ceva ca să treacă ziua mai ușor. Când se ducea la fântână, mă lua de mână și mă ducea și pe mine cu dânsul.  Dar iată că după un timp,când ridicam ochii în sus, chiar dacă nu mai vedeam copacii din jur, am început să văd altceva, care mă mira foarte mult :  veneau tot felul de baloane, de diferite mărimi, cam ca mingea sau mai mari, despre care, înainte, nu știam nimica. Într-o zi, fiind cu Tata, l-am strigat și i-am spus : - Tata, uite câte de multe baloane văd ! . Câteodată, Tata venea și se așeza lângă mine, pe iarbă să m-asculte ce-i spun din ceea ce vedeam acum fără ochi : - Uite, din partea ceea, către răsăritul soarelui, uite ce săgeți roșii, ca de foc, vin și apar acolo, departe. Dar uite, apar și mulți oameni îmbrăcați militar, și-i descriam Tatei tot ce făceau. Și Tata îmi răspundea : - Acolo, dincolo de Prut, sunt rușii. Doar nu vezi tu până acolo Baloanele care coborau printre frunzele copacilor erau de diferite mărimi și diferite culori. Erau de un verde mai închis, altele de un verde  mai deschis sau de un alb-verde strălucitor, dar erau și albastre, și galbene; am văzut și câteva roșii. Dar ele - astea toate - veneau de sus, de sus tare, de undeva mai sus decât cerul pe care îl știam înainte. Dar într-o zi a venit un balon mai mare, verde, mare cât un bostan, și a stat deasupra mea. Atunci i-am spus lui Tata : - Tată, uite, sta îmi dă credința în mine că nu mai trebuie să mă mai duci mata de mână și nici Badea (fratele cel mare) și nici nimenea : de-acum o să merg singură, căci înaintea mea va merge bostanul ăsta verde și eu o să merg în urma lui. Și-atunci, m-am ridicat de pe țolul pe care ședeam și am plecat după el. Bostanul a luat-o așa, în aer , înaintea mea, pe deasupra ierbii, până la drumul din sat. Eu am ieșit din curte, după el. Tata a rămas în grădină și se uita mirat după mine cum mă duc eu, singură, în urma bostanului pe care le nu-l vedea, fără să mă țină nimeni de mână.

p3