Fenomenul VALENTINA
 

“Nu vor trece decat doi ani si multora dintre noi o sa le trebuiasca felinar aprins ca sa mearga pe strada”

         S-a nascut acum 51 de ani, intr-o casa taraneasca de primprejurul Iasului. In urma unui accident, ramane fara vederea lucrurilor fizice. Dupa copilarie, ii rodeste, printr-o minune, o alta vedere. Vederea nevazutului, a lucrurilor pe care ochiul obisnuit nu le poate distinge: aura, straturile de culori care ne inconjoara si-n care Valentina poate vedea betesugul si faptele oamenilor lumii acesteia. Mai mult, Valentina intrezareste, ca orice clarvazator veritabil, viitorul, unul nu tocmai fericit pentru specia noastra.
 

“Imi plac doar oamenii care mai au culori fumoase in jur”

         - Pe cartea dvs. de vizita scrie Valentina Girlea - clarvazator. Vreau sa va intreb, d-na Valentina, ce poate si ce nu poate vedea un clarvazator?
         - Noi suntem facuti de la Dumnezeu la fel. Noi toti avem la fel, sapte straturi de culori, sapte “becuri”, toate in rand incolonate. Darul Domnului este pentru toata lumea egal. Din pacate, din cata lume am vazut si vad, raman foarte putini oameni adevarati. Noi ne pierdem omenia, legandu-ne de trei lucruri: putere, avere si placere. Imi plac doar oamenii care inca mai au culori frumoase in jur.
         - Haideti sa ne intoarcem cu gandul acolo unde ati vazut lumina zilei, in casa parinteasca din Dobrovat.
         - Noi am fost 14 copii, iar mama si tata ne iubeau la fel pe toti. Sa i se fi intamplat ceva unuia dintre noi, pe mama si pe tata ii durea la fel.
         - Si ce fel de copil erati?
         - Eram ca toti copiii. Dupa mine au mai fost inca doi copii: o sora si un frate. Daca tata ar fi fost un om sanatos, daca ar fi putut si el sa munceasca, pentru casa noastra, ar fi fost mult mai bine. Dar tata nu putea, ca era un om batut de militieni, din cauza ca se chema legionar. Dar n-avea saracul nici un fel de rautate in el. In ultima vreme, pana sa plec de acasa, dupa ce am orbit, eu ii prevesteam tatei cand sa se duca in zalnic sau cand sa se ascunda in pod ca vine Militia sa-l ia. L-am ocrotit foarte mult din clipa in care n-am mai vazut. Incolo, eram un copil obisnuit. Nu as avea sa spun o intamplare anume, in afara de una pe care nici acum nu mi-o pot explica: in ziua de 7 noiembrie 1958, cand mama m-o trimis la scoala, mie mi-o fost foarte frica sa ma duc.
         - Asta se intampla in clasa intai?
         - Intr-a doua. Pe intaia o terminasem si am inceput-o pe a doua, pe care am facut-o pana la 7 noiembrie 1958. Am implinit in aprilie 51 de ani si nici acum nu-mi pot explica de ce mi-o fost frica atunci sa merg la scoala. Poate presimteam ce urma sa se-ntample.
         - Acel accident care v-a schimbat intreaga viata. Cum s-a intamplat?
         - Pai, ma jucam prin curte, cand o venit tractorul cu lemne. M-am temut ca vine roata peste mine, atata mai stiu. Cand m-am trezit, m-am trezit la spital. M-o luat de acasa toamna, pe 13 noiembrie, cand am avut accidentul, si m-o adus inapoi anul viitor inainte de Pasti. Dar asta nu este o amintire pe care s-o pot povesti ca sa ma compatimeasca cei ce aud. Toate incercarile pe care ni le da Dumnezeu, tot El ne ajuta sa le depasim cu vointa din noi. Si tot ce-I cer lui Dumnezeu, daca merit, mai devreme sau mai tarziu, imi da.
         - Cand a inceput sa se inchege lumea culorilor, cand ati inceput sa-i vedeti altfel pe oameni?
         - Mama si fratii mei se duceau care la treaba, care la scoala, si eu ramaneam cu tata, care ma aseza fie in lemnar langa dansul, fie in gradina, fie pe prispa si, ramanand mereu cu dansul, primul lucru pe care i l-am spus a fost cand o luat Badea (fratele meu mai mare) gainile si cucosul din poiata sa le duca in Slobozia, intr-un sat vecin, sa le manance. Si-i zic tatei: “Du-te la poiata, ca Badea o luat gainile sa le manance cu Sandina, la Slobozia”.
         - Cine era Sandina?
         - Cumnata mea, din partea fratelui cel mare. Prieteneau pe atunci. Dupa aceea, ii spuneam tatei unde-i dusa mama, in ce dugheana intra, fie ca la Vaslui, fie ca la Iasi, ce cumpara si ce ne aduce acasa: pestisori de bomboane, zahar pe ata sau alte lucruri. Altadata, i-am spus ce-o sa ne aduca in traista de la Iasi, cu cine vine pe drum, spuneam cand incepe sfada in casa. Cand misuna mama prin ograda ii spuneam: “Nu mai pune mere in traista, ca n-ai sa le vinzi”. Si multe lucruri din astea. Tata s-a dus in sat la parintele Isaila sa-ntrebe ce-o fi cu mine dar, desi era om dezghetat la minte, nu stia ce sa spuna.
         - Cum va apareau informatiile astea despre mama, despre tata, despre Badea?
         - Stiam. Si acum, mai la indemana imi e sa zic ca stiu, decat ca vad. Vederea e cu totul alta. Apare lumina, si-n lumina se vede faptura lucrului pe care-l spun si apoi il descriu.
         - Se vede asa, ca intr-o miniatura?
         - Nu. Mare, ca o poza. Si cu cat ma uit mai atent, cu atat se vede mai clar.
 

“Sa nu spui ce stii, ca te vor duce la nebuni”

         - Cand v-ati dat seama ca ceea ce vedeti dvs. poate fi folositor oamenilor?
         - Cand am plecat de acasa, mama si tata mi-au spus sa nu spun nimanui ce stiu, ca de-or fi oameni ascunsi, ma vor bate cum il bateau pe tata si o sa ajung rau in viata. Iar mama a strigat asa: “Sa nu spui nimanui, ca te vor duce la nebuni si n-or sa creada asa ceva”. In ‘93, dupa ce doctorii au zis ca nu au ce-mi face, ca am atrofie optica, am ajuns sa descriu pana la urma ceea ce altadata tata, mama si cu popa m-au oprit. Sa descriu cand vedeam un om ca are culori in jurul lui. Mai clar, aveam sa fac lucrul acesta din ‘94, 28 iunie. Atunci, m-a cuprins o lumina atat de puternica, incat vedeam in ea orice despre om: de unde vine, ce hiba are, unde o fost, ce-o facut, de ce-i beteag.
         - Si-apoi, ati realizat ca puterile astea va vor ajuta sa-i vindecati pe oameni?
         - Gresiti, stati putin, de data asta gresiti. Nu eu vindec. Nu noi cei de pe pamant vindecam. Nici macar doctorii nu vindeca. Ei trateaza. Pe cati oameni i-ai vazut dumneata vindecati de doctori? In sase ani, eu inca n-am intalnit asa ceva. Doctorul trateaza. Pe pamantul asta nu este om sa vindece. Eu pot sa spun cu usurinta betesugurile. Domnii doctori care-mi stiu vorbaria si o pricep, scriu cum se cheama doctoreste si tot dansii (care-s pe bucatele, ca-i de inima, ca-i de stelute, ca-i de toate) trateaza. Dar nu vindeca. Cel de Sus vindeca. Daca de Sus, pe culori ii trecut sa nu fie vindecat, nu ii. Poate sa fie o suta de doctori in jurul unui om, nu-l vindeca.
         - Deci, nici dvs. nu puteti vindeca.
         - Nu. Nu exista om pe pamant sa vindece.
         - Si totusi, foarte multa lume spune: Valentina m-a vindecat, Valentina mi-a vazut ce betesug am...
         - Da, eu vad ce betesug are fiecare, dar eu nu vindec, domnii doctori trateaza si, daca omul are dat de la Dumnezeu sa se vindece, se vindeca.
         - Si boala de unde vine?
         - Ne imbolnavim sufleteste intai. A fi rau inseamna boala, a fi hapsan e iarasi o boala. Si se intuneca culorile. Nu trebuie sa te duci in biserica, sa-l strigi pe Dumnezeu. Il strigi pe Dumnezeu de aici, din suflet. Daca omul nu-L are in suflet, sa nu-L caute. Iar cine are chemare, sa intre in Sfanta Biserica, iar cand intra sa aiba ochi sa vada si urechi sa auda. Dar din ce mi-e dat sa vad, la biserica se merge cum ai merge sa cersesti bani sau ramasite de paine. Multi merg la biserica doar cand o dat un necaz peste ei, gandind ca prin banutii platiti preotului o sa fie rascumparat pacatul pe care l-or facut. Multi dintre noi in biserica intram bou si iesim vaca. Nu se merge la cersit in Sfanta Biserica. Si la spovedanie, cand ne ducem, n-avem ce cauta la parintele decat atunci cand ne facem acasa spovedania mai intai, in taina, ca mai bine ca mine si ca Dumnezeu nu ma stie preotul. Dar omul se duce la spovedanie nepregatit, si raman multe lucruri nespuse si ascunse, care se vad pe culori.
         - Cum trebuie sa se poarte crestinul ca acum, la 2000 de ani de la Invierea lui Hristos, sa mai poata spera la mantuire?
         - Daca faci rau, intuneci culorile din jur. Dumnezeu ne-a dat tuturor o baie de lumina colorata, dar noi, prin faptele noastre, nu lasam lumina sa intre si sa ne lumineze mintea si sufletul. Noi avem tot ce ne trebuie spre a fi multumiti, dar ne lipseste cu desavarsire lumina din minte si suflet. Noi avem mintile intunecate. Si sufletul. Cand vom da drumul la lumina sa intre in suflet, vom fi din nou o turma si un pastor. Si o sa lasam lumina sa ne curga in minte si-n suflet.
         - Spuneati candva ca o sa vina un timp cand multi dintre oameni or sa aiba acces la puteri de felul acestora, pe care dvs. vi le-a dat Dumnezeu. Cand credeti ca se va intampla asta?
         - Cand? Peste ani. Cand vom merita cu totii. Noi venim pe lume inzestrati cu de toate, insa un dar mai deosebit vom primi doar atunci cand vom merita fiecare la randul nostru. Nu vor trece decat doi ani, doi ani si ceva, cand multora dintre noi, cu scoala sau fara scoala, cu invatatura sau fara, o sa ne trebuiasca felinar aprins ca sa mergem pe strada. Si sa nu va prinda mirarea cand veti vedea ziua in amiaza mare si insorita oameni umbland cu lampionul aprins pe drum. Sa nu intrebati ce cauta. Asa de mare intunecime vine peste noi. Si de aceea, sa fim mai buni, sa stiu sa ma iert eu pe mine, sa-mi iert aproapele, semenii, si dupa aceea sa-l rog pe Dumnezeu sa ma ierte, daca merit si cat merit.
 

O medicina a viitorului?

         Din 1994, Valentina Garlea isi gaseste un nou si adevarat rost in viata: ceea ce vedea ea avea sa fie speranta si folos oamenilor. In anul 2000, o gasim pe Valentina in cabinetul MEDIASAN din cartierul Tatarasi al orasului Iasi, formand, alaturi de doctorul Adrian Vasilca si bioenergeticianul Sorin Balan, o treime interesanta, preocupata de zorile unei noi medicini.
         Boala se vede in destin. Valentina poate spune ce predispozitie are un om pentru o anumita boala, daca “pata” respectiva este prezenta in aura sau daca aceasta apare in destin pe stratul violet. Asta ar fi si principiul de baza al medicinii viitorului: echipe de specialisti formate, pe de-o parte, din oameni care au capacitatea sa vada aceste pete, si altii, care sa poata corecta respectivele pete, sa le redea stralucirea luminii initiale.
         Cum s-ar explica aceasta extraordinara revolutie in domeniul medicinii? Boala vine intai pe culori, deci energetic, apoi in suflete, si abia dupa aceea la nivel fizic. Inainte de a aparea o disfunctie organica, apare, mai intai, un dezechilibru energetic de sistem, care este tradus pe aura, prin aparitia unei pete, pata ce poate fi corectata prin transfer energetic, acupunctura, presopunctura, homeopatie sau chiar de un terapeut care sa refaca acea culoare initiala. Astfel, unele boli, care apar cu sase luni sau chiar cu ani inainte, ar putea fi prevenite si vindecate prin corectii dintr-acestea energetice.
 

Anatomia miracolului

         Valentina si-a capatat imaginea de ultima speranta - un tamaduitor absolut despre care s-a auzit ca face minuni. Urmarea: aici vin oameni cu boli de cancer, paralizati, cu boli congenitale, carora din pacate Valentina nu le poate da nici un leac. “Un hidrocefal e un hidrocefal”, cauta sa puna ordine in lucruri dr. Vasilca, colaboratorul de suflet al Valentinei, “asta nu trece nici cu ceai de musetel, nici cu tei, nici cu cucuta. Si va rog sa specificati: Valentina are calitati deosebite, dar nu de vindecare. Si daca vreti s-o spun pe aia buna, nu exista boala sa se vindece. Nici dragostea nu se vindeca, o uiti, domnule, si atata tot.”
         De altfel, asta spune si Valentina: “Pe culori se pot vedea planta de leac si desenul (modul de folosire al respectivei plante - n.r.), atata vreme cat straturile dimprejurul omului sunt curate. Dar daca ele sunt incalcite de la faptele cele rele, ce leac sa mai vad eu?”.
         Si totusi, cum se explica unele cazuri miraculoase: Valentina poate preciza cand o persoana are cancer, chiar si in metastaza, daca aura din jurul corpului mai mentine contactul cu trupul prin primul strat. Daca acesta este departat, e putin probabil ca se va mai gasi un leac la boala respectiva insa, daca aura isi mentine contactul, facand doar o miscare de du-te-vino, atunci mai sunt sanse si - cu leac, cu pastile, cu operatie - acel om poate sa fie salvat.
 

Pacientii vorbesc
Vindecare prin telefon

         Mariana Pintilie din Iasi suferea de o boala cumplita, de piele. Unguentele recomandate de medici si chiar anumite tratamente bioenergetice la care apelase se dovedisera nefolositoare. Spre sfarsitul verii anului 1996, numarul petelor rosietice se inmultisera. Disperata, Mariana Pintilie apeleaza la Valentina, de care auzise de la o cunostinta. Cum femeia nu-si putea permite sa achite taxa pentru consultatie medicala, si-a luat inima in dinti si-a cautat-o pe Valentina la telefonul ei de acasa. Nici nu a apucat sa se recomande, ca Valetina si vazuse baiul pentru care Mariana Pintilie o sunase. “Da, vad. Ai mai multe pete rosii pe corp, care te mananca foarte tare... Da, le vad, dar sa stii ca nu le ai numai pe astea... Mai sunt si alte hibe pentru care trebuie sa mergi pe la doctori.” Asadar, Valentina a putut “vedea” prin telefon boala de care respectiva femeie suferea. Mai mult, ea a depistat cauza bolii (o boala de ficat) si leacul ei: “Petele care te supara au insa un alt leac. Vad ca trebuie sa le ungi cu zama de huma. Sa te duci la fabrica de caramizi si sa te rogi sa-ti dea un bot de lut neinceput... Il pui in apa si cobaltai bine borcanul sau vasul pana se face o apa tulbure. Dupa aceea, tamponezi mereu fiecare loc rosu”. In mai putin de trei luni, boala de piele a femeii s-a vindecat complet.
 

Ceai pentru tumora

         Un alt caz miraculos care a fost rezolvat de Valentina este cel al unui copil de cinci ani din satul Ruseni, judetul Iasi. Copilul suferea de dureri groaznice de cap, in urma carora avea repetate crize. Parintii, dupa ce au strabatut toate spitalele tarii pentru investigatii care nu-i dadeau de capat bolii fiului lor, au decis sa mearga la Valentina. Clarvazatoarea a sesizat un chist pe creierul bolnavului, si i-a recomandat un tratament cu ceai de spanz. In ultima vreme, copilul se simte bine, iar crizele sale s-au rarit.